Kenya Sloan a ajuns „celebră” în întreaga lume, după ce a dat lovitura la lozuri răzuibile! Femeia de 41 de ani din Shelby, Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii a decis, în urmă cu două luni, să investească 20 de dolari într-un loz. După ce a câștigat, s-a decis să mai cumpere unul, neștiind că viața sa avea să se schimbe radical de atunci.
O americancă a descoperit că norocul chiar vine atunci când te aștepți mai puțin! Kenya era o femeie simplă care ducea un trai modest, dar într-o zi, a zis să încerce și a cumpărat un loz răzuibil. Când a văzut ce sumă a câștigat, nu i-a venit să creadă!
„Am rămas şocată”, a declarat Kenya Sloan.
Un simplu loz i-a adus nu mai puțin de un milion de dolari! Cu banii câștigați, s-a decis să-și cumpere o casă, dar acum, la două luni și încă un loz, are alt plan!
Văzând că are noroc, la două luni după ce a câștigat un milion de dolari, Kenya s-a decis să mai ia un loz, tot de 20 de dolari. Mare i-a fost surpriza atunci când a câștigat, atenție mare, două milioane de dolari!
Astfel, cu trei milioane de dolari, americanca și-a făcut o avere din doar 40 de dolari! Dacă acum două luni voia casă, acum vrea și restaurant, pentru a-și mări profitul.
„Simt că sunt binecuvântată. Este tot ce pot să spun”, a spus fericita câștigătoare.
(CITEȘTE ȘI: Un român din Italia a răzuit un loz și s-a trezit bogat. Nu s-ar fi gândit niciodată la o astfel de sumă)